PREMIILE SALOANELOR BUCURESTI 2013


prezinta criticul Aurelia Mocanu


„Premiile Saloanelor București 2013”
Arte în București ediția a 4-a și Salonul Anual de Pictură ediția I
Participă: Andreea Albani, Marius Barb, Anca Boeriu, Maria Capațînă, Răzvan Constantin Caratănase, Loredana Dragne, Mircea Dragomirescu, Alexandru Grosu, Florin Mocanu, Mircea Vasile Mureșan, Vasile Mureșan-Murivale, Carmen Paraschivescu
Organizator: Filiala de Pictură a UAPRdin București
15.01.2014 – 30.01.2014
 



FADD acum






FADD ACUM expoziția Facultății de Arte Decorative și Design
Organizatori: Universitatea Națională de Arte,  Uniunea Artiştilor Plastici din România şi Centrul Arte Vizuale – Galeria Căminul Artei
Curatorul expoziţiei: Cosmin Paulescu
18.12.2013-06.01.2014

SALONUL DE PICTURA 2013



„Salonul de Pictură 2013” – pictură
compus din trei secțiuni: la galeria Orizont - Abstract (curator Marius Burhan), la galeria Centrului Artelor Vizuale - Geografii personale (curator Cosmin Paulescu) și la galeria
Simeza - Portret / Autoportret (curatori Marilena Preda Sânc și Lisandru Neamțu).
Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala de pictură a organizat în perioada 21 noiembrie – 7 decembrie  Salonul de pictură 2013. Curatorii au invitat pe simeze artiști contemporani din toate generațiile - în jur de o sută, interferând discursuri plastice variate. Între numele deja cunoscute amintim participanți de marcă precum: Vladimir Șetran, Suzana Fântânariu, Ioan Stendl, Ervant Nicogosian,Vasile Pop Negreșteanu, Valeriu Mladin, Petru Lucaci ș.a.
Salonul de pictură devine astfel terenul unor desfășurări artistice aflate sub semnul varietății, a cercetărilor expresive la nivelul imaginii, a subsumării în cadrul unor teme generoase. Vizitat de un public variat, expozițiile sunt loc al întâlnirii dintre  generații și dovada existenței unei comunități artistice bine individualizate, cu tradiție dar și cu o mare apetență pentru nou.
Merită amintit faptul că foarte mulți dintre expozanți fac parte din eșalonul de nou intrați în Uniunea Artiștilor Plastici din România. Practic acesta este un prim contact cu publicul al  unor tineri profesioniști care și-au desăvârșit studiile universitare în cadrul Universității Naționale de Arte din București, având ca profesori nume de marcă ale picturii contemporane românești.
Beneficiind de o rafinată prezentare critică semnată de Magda Predescu, de promisiunea acordării premiului salonului și a unui premiu pentru tineret, evenimentul reușește să pătrundă dincolo de vremuri, cu ambiția instituirii sale ca o permanență a toamnelor bucureștene.
Prezentare: Magda Predescu
21.11.2013 – 7.12.2013









Salonul de pictură 2013

Spre sfârșitul unei toamne lungi, spațiile expoziționale ale breslei artiștilor au devenit iar centre de interes cultural urban, sinteze ale unor experiențe bine conturate în câmpul picturii.
Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala de pictură a organizat în perioada 21 noiembrie – 7 decembrie  Salonul de pictură 2013. Acesta a fost compus din trei secțiuni: la galeria Orizont - Abstract (curator Marius Burhan), la galeria Centrului Artelor Vizuale - Geografii personale (curator Cosmin Paulescu) și la galeria Simeza - Portret / Autoportret (curatori Marilena Preda Sânc și Lisandru Neamțu).
Curatorii au invitat pe simeze artiști contemporani din toate generațiile - în jur de o sută, interferând discursuri plastice variate. Între numele deja cunoscute amintim participanți de marcă precum: Vladimir Șetran, Suzana Fântânariu, Ioan Stendl, Vasile Pop Negreștenu, Valeriu Mladin, Petru Lucaci ș.a.
Merită amintit faptul că foarte mulți dintre expozanți fac parte din eșalonul de nou intrați în Uniunea Artiștilor Plastici din România. Practic acesta este un prim contact cu publicul al  unor tineri profesioniști care și-au desăvârșit studiile universitare în cadrul Universității Naționale de Arte din București, având ca profesori nume de marcă ale picturii contemporane românești.
Beneficiind de o rafinată prezentare critică semnată de Magda Predescu, de promisiunea acordării premiului salonului și a unui premiu pentru tineret, evenimentul reușește să pătrundă dincolo de vremuri, cu ambiția instituirii sale ca o permanență a toamnelor bucureștene.


Lisandru Neamțu

Quinquinala ILE STEFI



Ileana Ştefănescu / Ile Ştefi – recup-art, assemblage, obiect, instalație
Prezintă criticul de artă: Aurelia Mocanu
Expoziţia este deschisă în perioada 27 august – 9 septembrie 2013 in Bucureşti, Str. Biserica Enei 16, sector 1
Telefon: 021/3216766; Program: Luni – Duminică, 11:00 – 19:00.


QuinquinalaInvațată să fac bilanțul, atât din vremuri apuse, cât și din perioada petrecută într-o firmă multinațională, aduc acum in fața publicului căutările mele în cei cinci ani după absolvirea Universității Naționale de Artă, secția pictură sub îndrumarea profesorului Florin Ciubotaru.
Ritmul, textura - culoare, traseu - vector, totul caută a se așeza într-o compoziție pentru a transmite anumite stări, și mai ales pentru a-mi evoca persoane. Corzile de chitară folosite, textilele recuperate, pasta de celuloză, precum și preocuparea pentru prezervarea Terrei devin palierul meu stilistic și expresiv în aceasta etapă. 

Mă uit la o gramadă dezorganizată încâlcită, încurcată, indescifrabilă de corzi de chitară pentru a le da o noua utilizare. Mă întreb cum au fost folosite, ce urmă s-a imprimat în ele. Este muzică, ritm, sunt sunete ascuţite sau grave? Dar poate fi şi acordare de instrumente.
Intervin pe pânze tonate într-o gamă de albastru, cu o nouă compoziţie muzicală pentru a crea tensiuni armonice, forme geometrice sau sinusoide prin alternări de trasee subţiri cu groase, într-o altfel de gafică de şevalet. Se vor regăsi creşteri, germinări, grafice matematice, simboluri pozitive, pline de optimism.
Conceptul de assemblage de la care am plecat este reutilizarea materialului textil „purtat” de fiecare dintre prietenele mele în parte. Am ales ca persoana să fie reprezentată printr-un disc, nu întâmplător, ci ca reducție bidimensională a sferei ce figurează „oul lumii”. Vom regăsi în fiecare lucrare sufletul, cerc - alb, și trupul, materie - culori. Sunt arborate 17 steaguri, un fel de statement personal, cu energie pozitivă, formând un întreg ansamblu de roți ce pot pune în mișcare un marș al stării de bine, al bucuriei de a trăi. 

august 2013,

Ile Stefi

expozitia CONFLUENTE pictura




Universitatea Națională de Arte București vă invită luni, 29 iulie, ora 19, la deschiderea expoziției Confluențe. Expun absolvenții departamentului de pictură (licență și master), clasa conf. univ. dr. Petru Lucaci. Vernisajul va avea loc la Galeria Centrul Artelor Vizuale, str. Biserica Enei, nr. 16. Expoziția va fi deschisă până la data de 10 august.

expozitie Agata Secelean


DESCANTEC - pictura - instalatie - obiect
Agata Secelean expune la Centrul Artelor Vizuale din Bucureşti (Galeriile Căminul Artei, etaj) în perioada 12.07-25.07 2013.
Vernisajul -  vineri 12.07.2013 ora 18:00.
Expoziţia  Descântec cuprinde lucrări de pictură, instalaţie, obiect. 
În lucrările Agatei Secelean se remarcă arta de a povesti prin imagine în forma ei cea mai complexă - un gen limită între literatură şi arte vizuale.
Cu marile teme, marile personaje şi marile povestiri, pictura Agatei Secelean pe de o parte vine să completeze un text, iar instalaţiile ei pe de altă parte prezintă tipuri sau momente esenţiale ale unui text în care imaginea primează. Aşa se poate vedea cum i se creionează stilul şi simplifică ideea de la un simplu personaj la ansamblul în sine. Avem mituri şi legende redate plastic printr-o diversitate tematică şi tehnică deopotrivă. Culori acrilice pe hârtie sau pe pânză prind contur în lucrări precum: Lupta balaurilor care aduc ploaia…Ying şi Yang, Peştera călugăriţei, Brehne, Sorbul, Zâna, Ielele unde se foloseşte un limbaj vizual contemporan pentru a ilustra mituri româneşti cu spirite negative sau fiinţe ce sălăşluiesc în ape, lacuri sau râuri. Figurativul e tema dominantă fie ea portret sau suită compoziţională.
Caracteristicile lucrărilor Agatei Secelean pot fi remarcate uşor în tumultul compoziţiilor axate pe dominante tonale, intruzii şi suprapuneri tehnice cu lumină difuză. Forma sinuoasă şi linia egală urmăreşte expresia şi nu identitatea personajelor. Traseul ludic al formelor este completat cu o deosebită plasticitate de petele neutre ale pastei. Însă deplină este expresivitatea liniei de contur şi sugestia  curbelor anatomice din lucrările obiect: Iarba fiarelor, Harpia, Năluca, Lacul Vrăjitoarelor sau Halele şi în care desenul transmite aşadar emoţia unei lumi redescoperite, re-imaginate şi duale prin prisma personajelor cu dublă personalitate. Astfel simbolul se transformă într-un efort de a înţelege propriile căutări interioare prin imagini, iar fineţea tratării detaliilor, sugestiile care se prelungesc dincolo de limitele materiei imprimă lucrărilor Agatei Secelean o notă de mister.

            Puteti vedea mai multe dintre creatiile Agatei Secelean pe site-ul ei, www.agatart.ro.