„Salonul de
Pictură 2013” – pictură
compus din trei secțiuni: la galeria Orizont - Abstract (curator Marius Burhan), la
galeria Centrului Artelor Vizuale - Geografii
personale (curator Cosmin Paulescu) și la galeria
Simeza - Portret /
Autoportret (curatori Marilena Preda Sânc și Lisandru Neamțu).
Uniunea Artiștilor Plastici din
România, Filiala de pictură a organizat în perioada 21 noiembrie – 7
decembrie Salonul de pictură 2013. Curatorii au invitat pe simeze artiști
contemporani din toate generațiile - în jur de o sută, interferând discursuri
plastice variate. Între numele deja cunoscute amintim participanți de marcă
precum: Vladimir Șetran, Suzana Fântânariu, Ioan Stendl, Ervant Nicogosian,Vasile
Pop Negreșteanu, Valeriu Mladin, Petru Lucaci ș.a.
Salonul de pictură devine astfel
terenul unor desfășurări artistice aflate sub semnul varietății, a cercetărilor
expresive la nivelul imaginii, a subsumării în cadrul unor teme generoase.
Vizitat de un public variat, expozițiile sunt loc al întâlnirii dintre generații și dovada existenței unei
comunități artistice bine individualizate, cu tradiție dar și cu o mare
apetență pentru nou.
Merită amintit faptul că foarte
mulți dintre expozanți fac parte din eșalonul de nou intrați în Uniunea
Artiștilor Plastici din România. Practic acesta este un prim contact cu
publicul al unor tineri profesioniști
care și-au desăvârșit studiile universitare în cadrul Universității Naționale
de Arte din București, având ca profesori nume de marcă ale picturii
contemporane românești.
Beneficiind de o rafinată
prezentare critică semnată de Magda Predescu, de promisiunea acordării
premiului salonului și a unui premiu pentru tineret, evenimentul reușește să
pătrundă dincolo de vremuri, cu ambiția instituirii sale ca o permanență a
toamnelor bucureștene.
Prezentare: Magda Predescu
21.11.2013 – 7.12.2013
Salonul de pictură 2013
Spre sfârșitul unei toamne lungi,
spațiile expoziționale ale breslei artiștilor au devenit iar centre de interes
cultural urban, sinteze ale unor experiențe bine conturate în câmpul picturii.
Uniunea Artiștilor Plastici din
România, Filiala de pictură a organizat în perioada 21 noiembrie – 7
decembrie Salonul de pictură 2013. Acesta a fost compus din trei secțiuni: la
galeria Orizont - Abstract (curator
Marius Burhan), la galeria Centrului Artelor Vizuale - Geografii personale (curator Cosmin Paulescu) și la galeria Simeza -
Portret / Autoportret (curatori
Marilena Preda Sânc și Lisandru Neamțu).
Curatorii au invitat pe simeze
artiști contemporani din toate generațiile - în jur de o sută, interferând
discursuri plastice variate. Între numele deja cunoscute amintim participanți
de marcă precum: Vladimir Șetran, Suzana Fântânariu, Ioan Stendl, Vasile Pop
Negreștenu, Valeriu Mladin, Petru Lucaci ș.a.
Merită amintit faptul că foarte
mulți dintre expozanți fac parte din eșalonul de nou intrați în Uniunea
Artiștilor Plastici din România. Practic acesta este un prim contact cu
publicul al unor tineri profesioniști
care și-au desăvârșit studiile universitare în cadrul Universității Naționale
de Arte din București, având ca profesori nume de marcă ale picturii
contemporane românești.
Beneficiind de o rafinată
prezentare critică semnată de Magda Predescu, de promisiunea acordării premiului
salonului și a unui premiu pentru tineret, evenimentul reușește să pătrundă
dincolo de vremuri, cu ambiția instituirii sale ca o permanență a toamnelor
bucureștene.
Lisandru Neamțu