În cadrul expoziţiei au fost constituite două comisii de
jurizare care au nominalizat lucrările următorilor artişti pentru Premiile SMB
mixed media:
Comisia
de jurizare a UAP din România:
Preşedinte:
Petru Lucaci
Membrii:
Emilia Persu, Vasile Tolan
Artişti
nominalizaţi: Marius Burhan, Alina Rizea Gherasim, Emil Mica, George Paul
Mihail, Gheorghe Zaharia,
Premiul SMB mixed media: George
Paul Mihail
Comisia
de jurizare a Filialei Pictură Bucureşti:
Preşedinte:
Marilena Preda Sânc
Membrii:
Luminiţa Batali, Florin Mocanu, Mircea Mureşan, Marius Burhan
Artişti
nominalizaţi: Dana Catona, Ovidiu Dumitru, Lucia Maftei, Florin Mihai, Claudia
Muşat, Lisandru Neamţu, David Olteanu,
Ana Maria Panaitescu, Florica Tănase
Premiul SMB mixed media: Lisandru
Neamţu
Premiul SMB mixed
media, al UAP din România
George Paul Mihail, Coquillages 6, creion/calc, 37x48 cm,
2011
Premiul SMB mixed
media, al Filialei Pictură Bucureşti
Neamţu Lisandru, Big x, pastel/carton,
8x8 cm, 2014
Se pare că, în timpul celui de-al doilea război
mondial, lui Winston Churchill i s-ar fi spus că, pentru a face rost de mai
mulți bani pentru efortul de război, s-ar putea tăia fondurile pentru artă,
ocazie cu care primul ministru britanic ar fi răspuns: „atunci pentru ce mai
luptăm?” Un lucru mai puțin cunoscut este faptul că el însuși picta – dacă nu cu
geniul care l-a caracterizat în viziunea politică, profund democratică și
devotată lumii libere, în orice caz cu profesionalism, cu gustul unui om de
înaltă educație.
Se pare că este nevoie ca un stindard al artei să
fie ținut sus, ca leac și contrapondere la realitățile adesea ostile creației
și receptării ei, iar Salonul Mic, a construit gradual, prin conceptele bine
conturate pe care le lansează din 2007 încoace, un climat care să răspundă
acestei nevoi a artiștilor și societății.
Expozițiile conceptuale au nevoie să fie ideate
de curatori talentați în manevrarea incitantă a cuvintelor și sensurilor,
cunoscători foarte buni ai mediului artistic și, după mulți ani de absență (după
reperul stabilit de Călin Dan în anii’90 cu expoziția “Sexul lui Mozart”, și el
în suita unor proiecte foarte curajoase din anii’80, ale altor artiști), iată
că prin SMB și prin inițiatorul său, Theodor Ionuț Barbu, salutăm înrădăcinarea
unuia dintre cele mai prețioase fenomene de acest tip în artele din România. În
cazul d-lui Theodor Ionuț Barbu și SMB putem vorbi de curator ca de un primum
movens, de expoziție ca de o piatră prețioasă și iarăși de curator ca de un
șlefuitor care, prin punerea în valoare a operelor, face să țâșnească razele de
lumină dintr-o astfel de gemă și o oferă contemplării într-o multitudine de
fațete adesea fascinante.
Majoritatea conceptelor anterioare,
„PictoBrand.RO”- 2007, „Secţiuni”-
2008- Familia Cuboid”- 2009, „Imaginea corpului uman versus Geometrii
subiective”- 2010, „Fantasme”- 2011, „Ce-ţi
trece prin cap şi-ţi iese pe mână?”- 2012, „Seducţia unghiului drept” -2013, au
avut, credem, o detentă de tip avangardist, un text-program scurt și incitant, fiind
descinse din tipul de provocare ludică și intelectuală stabilit de manifestul
futurist, cu un mare potențial de a cataliza energiile și răspunsurile.
Conceptul
actual, interesant și ca rezolvare grafică, avansează parcă pe calea incitării
la artă ca reflexie, alături de arta ca emoție și, în virtutea coordonatelor
obligatorii menționate, și ca gest virtuoz. „Contativ – Denotativ” - tema-program
a actualei ediții prezintă pe materialele de promovare, invitații și afișe, ca
principale semne grafice, două elemente: un plus (sau o cruce) care
răsucit/răsucită cu 45 ° devine un semn al înmulțirii sau o altă cruce,
așa numită a „Sf. Andrei”. Acest fapt arată că e destul un gest, o intervenție,
fie ea și neartistică, și datele problemei sunt schimbate. De aceea cred că acest concept a fost/este o invitație
deosebită la reflexivitate, o activitate de care artiștii, în virtutea rolului
lor de autentică elită în societate, sunt obligați să răspundă. De aceea au
nevoie uneori de provocări teoretice mai complexe care să le reamintească exact
acest statut, acest rol vital.
Despre
denotativ și conotativ, câteva cuvinte. Concepte provenind din teoria
limbajului, regăsite la Roland Barthes, primul este legătura cu sensul
fundamental, stabil, al cuvântului, al doilea este îmbogățirea prin alte
utilizări, alte asocieri, aș spune, diferit de inițiatorii originari, că este
utilizarea poetică. În plan vizual ar fi ca și perechea de termeni iconografie
– iconologie de care vorbea Panofsky. El dădea ca exemplu analiza „Cinei celei
de taină” a lui Leonardo da Vinci. Iconografic e vorba de un grup de
treisprezece oameni care se aflau la o masă și acel grup reprezintă o scenă
creștină fundamentală, „Cina cea de taină”; dacă însă voim să o înțelegem ca un
document al personalității lui Leonardo sau al civilizației Renașterii la
apogeu, atunci avem de-a face cu opera de artă ca simptom a altceva, și acest
altceva este subiectul și domeniul iconologiei sau, am spune noi, al
conotativului. Domeniu unde apar valorile simbolice care, spune Panofsky, sunt
adesea necunoscute artistului însuși și pot diferi puternic de ce a intenționat
(a se vedea ediția SMB „Ce-ţi trece prin cap şi-ţi iese pe mână?” ).
Operele
de față vorbesc în primul rând, la nivelul primar, despre sensurile căutate/cunoscute
de artiști iar măiestria curatorului e de a le face să redea un context mai
larg, care să fie elocvent și din punctul de vedere al nivelului preocupărilor,
temelor recurente sau obsesive în spațiul spiritual românesc.
Operele
dau o replică tare conceptului expozițional atunci când întâlnim o
reflexivitate puternică și la fel exprimată, precum în lucrarea the New
World Order, realizată din fragmente mici de hartă, fragmente de țări pe
tocătoare de lemn, sau când sub un compas regăsim un craniu sculptat, precum în
lucrarea Hiram, sau când artistul se joacă în spațiul aceleiași lucrări cu
piesele de șah, cu omniprezentul Facebook, cu imaginea virtuală, cu aceea
pictată și cu obiectul tridimensional, cu excelentă ironie și ancorare în
fetișurile prezentului.
Operele
conotează puternic și atunci când recuperează cu finețe contextul arhaic-etnografic,
când niște piese de lemn din lumea satului sunt recuperate spre imaginea
contemporană, când cofragul de ouă, cel mai banal ready-made posibil,
este substras debris-urilor și transfigurat în mod aproape magic în fapt
vizual de intensă valoare plastică, prin aplombul culorii și economia semnului,
când pânza e tăiată prin efectul de trompe l’oeil ca într-o metaforă a
așteptărilor publicului de la pictură…
Jocul
dintre conotativ și denotativ se regăsește însă parcă mai misterios la nivelul
lucrărilor abstracte, unde nu știi dacă în cutare pastel, unde culoarea
strălucește cu intensitatea luminii, răzbate ecoul unui peisaj, sau dacă semnele
mici decorative, așternute cuminți într-o scrisoare (deci într-o esență
de comunicare) nu închipuie un efect al luminii pe ape, sau dacă, într-un
diptic, efectul unor culori nemaipomenit de armonios simțite, un verde smarald
ce bate și spre galben, un albastru ce bate o dată spre turcoaz dar mai ales
spre mov, printre care răzbate o lumină de apus sau de răsărit, așternute cu
tușă tremolată, ca de acuarelă, ascunde un peisaj sau o pură reverie.
Un
cuvânt despre dimensiuni, care nu procustează ci țintesc la ceva. Nu
întâmplător Salonul Mic dorește să scape grandilocvenței și, prin dimensiunile
mai mici, deci prin concentrarea câmpului imaginii, să atragă atenția asupra
discursului fiecărui pictor, fiecărui grafician sau sculptor. Lucrările de față
ne dezvăluie tot atâtea temperamente artistice, care, în copleșitoare
majoritate, merg/țintesc cu siguranță în inima mesajului celui mai împlinit
estetic și ideatic, pentru că în lucrarea de artă și în acest cuplu nu există
divorț.
Sunt
microcosmosuri care se cer îndelung degustate, (italienii au forjat încă din
anii 80 conceptul de fruitore/ fructificator, utilizator), care cer
reflexie asupra lor și revenire, și care, o dată puse într-un spațiu personal,
incită la conotativ, la intrarea spectatorului în viața operei. De aceea, dacă
în România ar exista și un public mai avizat, toate acestea și-ar găsi un
cămin.
29 Aprilie 2014
Critic de Artă: Luminița Batali
Participanţi:
MARIUS BARB, IONUŢ THEODOR
BARBU, OLIMPIA HINAMATSURI BARBU,
CARMEN BAZILESCU, DIANA ELENA
BLAGA, MARIUS BURHAN,
CRISTINA BUZAMET, RĂZVAN
CARATĂNASE, SERGIU CÂŞLARU, DANA CATONA, RUXANDRA CĂLĂRAŞ, ILIE CHIOIBAŞ, DAVID
LEONID CIOATĂ, MARIA CIOATĂ, MIRCEA DANIEL CIUTU, ELISABETA CRISTEA, CASIA
CSEHI, EUGEN CUBASSA, ELENA DĂSCALESCU, EMIL DOBRIAN, ENIKO MARGIT LINI
DOBRIAN,
MARINELLA DUMITRESCU, ELENA
DRĂGULELEI DUMITRU, OVIDIU DUMITRU, NIGOGOSIAN ERVANT, MARIA NICULESCU FURŢEA,
GEORGETA GHEORGHIU, ALINA RIZEA GHERASIM, MARIN GHERASIM, PETRE EMANUEL GHERGU,
CONSTANTIN GRIGORUŢĂ, FELICIA BERCU GROSU, CONSTANTIN OVIDIU, IONESCU, IURI
ISAR, OANA MAY ISAR, CLAUDIA LAZĂR, CRISTINA LAZĂR,
CEZAR LUNGU, LUCIA MAFTEI,
RODICA MAGDAN, RUXANDRA SIBIL MERMEZE, EMIL MICA, DANIELA MIHAI, FLORIN MIHAI,
FILIP MIHAIL, GEORGE PAUL MIHAIL, GABRIEL MIRCEA, FLORIN MOCANU, DAN MOHANU,
GHEORGHE MOSORESCU, LUCIAN MUNTEAN, CLAUDIA MUŞAT, COSTIN NEAMŢU, LISANDRU
NEAMŢU, MIRCEA NECHITA, CRISTINA NEDELEA, TRAIAN NIŢESCU, DAN HORAŢIU PANAIT,
ANA MARIA PANAITESCU, MARIEA PETCU, GHEORGHE POGAN, CĂTĂLIN PRECUP, ANA MARIA
RUGESCU, ANDREEA RUS, MARLENA PREDA SÂNC, DANIEL STANCU, IOAN FLORIN STOENESCU,
ILE ŞTEFI, FLORICA TĂNASE, MIHAELA TODORAN, VASILE TOLAN, ALEXANDRA ELENA
UNGUREANU, CORNELIU VASILESCU, MARIANA GAVRILA VESA, GHEORGHE ZAHARIA
şi NICOLAE ZÎMBROIANU
